ISTORIA (fotbalului) SE REPETĂ (în politică)

Acesta este un pamflet şi totul trebuie citit în accepţiunea termenului, orice asemănare cu realitatea şi mai ales cu anumite personaje este pur întamplatoare şi deci absolut neintenţionată. Iar dacă din întamplare realitatea începe să se confunde cu pamfletul, cu siguranţă doar imaginaţia prea bogată a cititorului se face vinovată pentru conturarea unor astfel de conexiuni. Culpa este cu atât mai profundă cu cât o asemenea abordare neserioasă a problemelor sensibile ale societaţii poate să aducă grave prejudicii morale şi spirituale nefericitului care îşi permite să nu (mai) distingă limita dintre adevăr şi ironie. De fapt nimic din realitatea ultimelor ore, zile, săptămâni, luni, ani şi chiar decenii… nu pare să nu aibă vreun corespondent sau macar să nu merite o abordare pamfletareasca. Si Acum, când cred că, în fine, am reuşit să generez – măcar aproximativ, aceeaşi stare de spirit care mă defineşte, confuzia, pot să aduc în discuţie tema realităţii, pardon… a pamfletului.

Am citit de curând o carte: «Istoria fotbalului în politica românească», evident o carte nescrisă încă, însă poate se va gândi cineva să o scrie. Meciul a început în anii 90 însă cu prea multe echipe jucând în aceeaşi tabără[1]. Şi pentru că se încurcau într-un joc pe care nu îl învăţaseră prea bine din echipa mai mare se împart altele mai mici, care împart aproape totul între ele, iar ce nu pot împărţi distrug.

Apoi, în competiţie rămân vreo trei echipe şi un pivot[2]. Numele lor rămâne aproape acelaşi, componenţa însă e mereu schimbată.

De regulă se joacă tur – retur, dar după trei etape regulamentul se schimbă şi în mijlocul meciului echipele tradează propriul joc[3]. Jucatorii nu schimba doar tricourile între ei ci schimba echipele cu totul. Nu mai contează culoarea echipamentului, toţi îşi dau pase unul de la altul, dar nu doar cu mingea. Observatorii[4] competiţiei se satură de observat şi animaţi de prea multă energie şi prea grozave interese intra şi ei în joc. Deşi jocul este doar mimat, la televizor se vede numai spectacol. Şi cu toate că nimeni nu marchează, echipele câştigă dar publicul pierde. Alt meci, aceleaşi echipe, aceiaşi jucători dar alte formule de joc[5]… Începe meciul, însă nimeni nu ştie cine cu cine joacă. Nici arbitrul, nici publicul, nici jucătorii. Prin urmare jocul se întrerupe şi începe unul în care o mână de jucători găseşte împotrivindu-i-se toate celelalte echipe, arbitrul si publicul deopotrivă[6]. Meciul este dramatic, jucătorii sunt extenuaţi, unii de muncă, ceilalţi de gălăgie. Obosiţi de atâta gălăgie adversarii renunţă la joc[7], însă pentru echipa rămasă la minge parcă problemele abia acum. Nu se mai ştie nici poarta proprie nici a adversarului.

În confuzia creată mulţi jucători îşi părăsesc echipa. Cine cu cine şi cine contra cui?

Câte dezertări vor mai fi până la finalul campionatului?


[1] FSN

[2] UDMR

[3] episodul suspendării preşedintelui, Traian Băsescu

[4] televiziunile Antena3 şi Realitatea

[5] guvernarea PDL+PSD

[6] rezistenţa la reforma, culminând cu iniţierea reformei sănătăţii

[7] greva parlamentară a opoziţiei

Reclame

About andreicarabelea


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: